Fără

În vremea tinereţii mele era o trupă Fără Zahăr, cred că ea mai e şi acum numai că nu prea mai ascult eu genul ăla.

Mi-am adus aminte de ea pentru că mă tot gândesc la o listă de „Fără” care trebuie implementată în viaţa mea.

Şi nu, nu am în vedere prioritar vreo mare economie la ceva prin lista asta. Sau mă rog, nu una de bani.

Am început lista glorios cu „Fără aspirator”, am avut unul nu ne-am înţeles, el a crăpat, eu nu am simţit nevoia să îl înlocuiesc. La momenul actual posed una bucata mătură cu coadă lungă şi una bucată făraş  de plastic roşu ca focul, în egală măsură posed un mop clasic cu găleata corespunzătoare şi 68 de mp de terenuri de curăţit, eh poate mai puţin că sub pat e greuţ de făcut curat săptămânal. Simt nevoia unui aspirator? Nope deci rămâne, fără.

Când mi-am cumpărat casa pentru că aveam de ales între ferestre pe sud şi pe nord am ales soarele, cred că în iarnă mi-a prins binişor, îs curioasă cum o să mă descurc pe vară cu toate ferestrele expuse. Dar indiferent cum va fi am decis pentru o viaţă fără aparat de aer condiţionat. A trebuit să trăiesc o perioadă cu aşa ceva, am suferit de o migrenă fără sfârşit pe toată durata colaborării, deci nu, mulţumesc.

După aia am făcut şi refăcut în mintea mea necesarul pentru bucătărie, dap e încă goală şi nici nu văd de ce m-aş apuca de ea chiar în momentul ăsta. Am decis că va fi „fără” aparat de cafea de orice fel, cuptor cu microunde, robot din cela complicat la care e nevoie de 6 cursuri tehnice pentru a pricepe cum funcţionează.

O să mai şed o vreme, undeva în jur de 6 luni fără cuptor, plită, mobilă pentru că încă nu mi-am încordat suficient voinţa pentru a face faţă listei lungi de”fără „ pe care o va deschide mobilarea.

Vreau să continui o viaţă fără prăjituri dese, fără farfurii pentru Dumnezeu ştie ce fel de chestii, pahare adaptate fiecărei licori. Dap, când eram mică mă jucam de-a bucătăria, multe din planurile mele din tinereţe implicau servicii de porţelan de la 24 de piese în sus şi încă mai am nişte fantezii cu un suport din ala cu trei etaje pentru brioşe, pe care ştiu că nu l-aş folosi avându-l dar mi se pare drăguţ la casa omului.

Şi pentru că tot am început cu ei mă pregătesc pentru măcar o lună „fără zahăr”, care probabil o să determine simultan luna fără ness. Îs tare curioasă cât de fericit va fi ficatul meu după treaba asta.

Ce „fără” e primul pe lista voastră?

1a0b32e44f576aec3d398b2bd2a48ec8 Dap, fara

Anunțuri

14 răspunsuri

  1. fara zahar; fara aspirator sunt si eu. Fiecare are limitele lui – ale mele sunt joase, dar nu foarte joase. Mai sunt fara haine noi luate de ceva timp. Si fara noi chimicale prin casa-.
    Asta inseamna ca sunt cu fuste acum:) ca nu am de ales :)))- asa ca o sa port si dresuri colorate (mov,roz,rosu) – ca dupa cum ziceam, asta am in casa.

    Si la cadouril la petrecerile unde am fost invitati am mai facut…cadouri din casa- hand made.

    Si fara tv

    1. tv am si va trebui sa imi iau si un laptop ca nu mi-e bine fara calculator in timpul saptamanii, cu atat mai mult cu cat trebuie sa lucrez pe el dar tin deschisa lista de „fara „

  2. Urmatorul meu „fara” o sa fie „fara farfurii ciobite” pentru ca asta mi-am propus sa fac de cum ne mutam in casa noua. Sa sortez farfuriile ciobite si sa le folosesc ca farfurii sub ghivece de flori.
    Si, pe plan sufletesc, trec prin faza de „fara dubii”. De cate ori incep sa ma indoiesc de mine sau de ceea ce fac, zic „Ganduri stop!” si imi amintesc ca sunt ok 🙂

    1. Cred ca ne va mai lua un timp sa ne controlam gandurile, cu farfuriile e infinit mai usor 🙂

  3. La noi e FARA cuptor cu microunde si intentionez un FARA plastice !

    1. fara microunde si eu de 4 ani. Plasticele insa… nu am gasit inca alternativa la cele de transportat salate/sucul de fructe etc

      1. Borcane de toate marimile, cutii de sticla termorezistenta si cutii de inox, dar astea sunt cam scumpe.

      2. din pacate vreau si usor si ieftin 🙂 – si cutiile de plastice ce le am sunt cele mai ieftine :))

  4. Cand te obisnuiesti CU, este tare greu sa te reobisnuiesti cu FARA :)))

    In familie, as vrea sa ne obisnuim FARA timp pierdut la TV/net/forumuri/bloguri (sic!). Imi mananca timpul si neuronii pe care ar trebui sa-i folosesc in alte parti.

    Personal, nu pot FARA tehnologie in gospodarie (aspirator/cuptor/masina de spalat rufe) sau profesional (calculator/laptop). Imi doresc sa elimin cat mai mult din timpul dedicat gospodariei (care pentru mine este un timp mort/neproductiv), asa ca orice ajutor este bine venit.

  5. Cum te descurci totusi cu gatitul?

    1. Am gatit duminica supa de legume si ceva paste cu sos. Mi-au ajuns pana azi, cand am gatit supa crema de legume cu smantana (gulie, cartofi, morcovi, dovlecel) si chiftelute (fara garnitura, asta o voi face maine seara cand vine si sot acasa). Am gatit acum, caci maine plec de la ora 8 dimineata si ajung dupa ora 20.00. Am pus o masina cu rufe, intre timp aspir/sterg pe jos/sterg praf. Maine de la ora 6.00 voi calca rufele (pe langa trezit copil/mic dejun/imbracat/dus la gradi/mers la munca). Ma voi trezi totusi de la 5.00, caci mai am ceva restante de la munca, insa nu-mi mai merge capul la ora aceasta. Imi vine sa urlu in momentul acesta: as vrea sa ma pun pe jos si sa zac.

      Nu merge FARA oameni prosti si limita(n)ti in jurul meu, caci de la o vreme ma simt inconjurata si sufocata de ei. Si faptul ca muncesc aiurea/in zadar/neplatita/degeaba, nu ajuta deloc la moral.

  6. la mine e FARA plastic/silicon/teflon, FARA microunde si FARA Apple 🙂

    am inlocuit totul cu casolete din sticla, tavi din sticla, ustensile de bucatarie din lemn/inox; pana si tavile de chec sunt din sticla termorezistenta; apa pe care o transportam de colo colo e in sticle din sticla etc

    in rest orice aparat in casa care ma poate ajuta sa nu pierd timpul e binevenit (aspirator, cafetiera, cuptor, masina de spalat rufe si viseeez activ la una de spalat vase 🙂 )

    si cel mai important – FARA oameni prosti si limitati in jurul meu (yep am alergie la prostie :))) )

  7. Si la mine e FARA teflon/silicon . Eu am inlocuit cu inox , fonta si tabla de fier (pentru tavi, acolo mi-a trebuit mult pina am gasit tava de chec) . Visez la o tigaie de cupru cu inox.

    Si eu pun totul in sticla sau inox, dar am mai pastrat citeva de plastic pe care le folosesc rar. Am chiar si 4 paie din inox,pentru copilul mic.

    E fara cuptor de microunde, dar il tinem inca in bucatarie, ca sunt unii prin casa care-l folosesc o data la o saptamina-doua.

  8. Si eu as vrea fara zahar, dar e singurul meu pacat si mi-e tare greu sa renunt la el, mai ales ca la multe altele am tot renuntat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Mânăstirea Orlat

Toate câte cereți, rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea.

imi iubesc orasul meu

Blog despre importanta fiecarui leu

arakelian

lumea mea, si-a altora.

Povesti dintr-o casuta mica

Blog despre importanta fiecarui leu

Dulce Casă

Blog despre importanta fiecarui leu

Luxul Simplitatii

despre frugalitate, consum responsabil si evitarea risipei

Despre oameni si carti

Blog despre importanta fiecarui leu

Socotim pentru tine

Blog despre importanta fiecarui leu

la casa noua

Blog despre importanta fiecarui leu

Mademoiselle au chapeau rouge

Blog despre importanta fiecarui leu

Oglinda lui Erised

Blog despre importanta fiecarui leu

%d blogeri au apreciat asta: