Dacă nu bănuiaţi asta despre mine, o spun eu clar şi răspicat: sunt mare consumatoare de literatură ieftină. Şi sunt mândră de asta.
Bine, de ce îi zice ieftină mă depăşeşte că o carte tot costă vreo 15 – 20 de lei,bine că am investit în adolescenţă, mi-am făcut un stoc de romane şi acum când mă apucă nervu’ le recitesc lejer, una pe lună să zicem.
Prin literatură ieftină înţeleg romane de dragoste din alea uşurele în care tot timpul, dar tot timpul se lasă cu o nuntă şi vreo trei plozi, Amanda Quick, Jude Devereaux şi da, chiar şi infama Sandra Brown, înainte să se apuce de cărţi semipoliţiste.
De ce sunt aşa blamate cărţile astea nu pricep, prefer de 100 de ori să citesc una din asta decât Romeo şi Julielta care m-a scos din minţi de când mă ştiu. Ce predică de fapt femeile astea? Că nu există Făt Frumos, că de regulă bărbatul tău te va enerva destul de des, şi tu pe el la fel, că or să exite certuri, îmbufnări şi perioade grele dar că or să se rezolve. Şi sincer cred că există lucruri mai grave pe lumea asta decât să citeşte neste cărţi uşurele pline de speranţă, care uneori te fac să râzi şi la finalul zilei îţi redau un pic încrederea în umanitate.
Tot din perioada mea NLP am aflat că fiecare dintre noi are o hartă proprie a lumii şi că realitatea obiectivă diferă mult de aia pe care o percepem noi ca fiind realitate. Nu mai ţin minte cuvintele dar exista o naţie de indieni care avea pentru toate culorile de pe lumea asta doua cuvinte, unul pentru galben, roşu, orange, altul pentru verde, albastru, violet şi toate neamurile şi încrengăturile lor. Imaginaţi-vă că unul din ei v-ar povesti despre rochiile de la o petrecere sau că voi i-aţi povesti lui, câtă informaţie se pierde pentru că nu au noţiunea de corai, turcoaz, rose somon şi fucsia. Imaginaţi-vă ce diferite sunt lumile voastre la nivelul vocabularului.
Acum imaginaţi-vă că v-aţi fi născut într-o lumă care nu cunoaşte decât literatura mea uşurică, romanele mele în care deşi probleme există ele se rezolvă mereu cu şi din dragoste. Vă daţi seama ce hartă diferită a aşteprătilor aţi avea? Cum mintea noastră nu ar imagina scenarii apocaliptice pentru că nu a fost educată în sensul ăsta? Cât de bine ar fi dacă nimeni niciodată nu ne-ar fi lăsat să ne imaginăm că dragostea poate duce la otravă, aruncatul în faţa trenului şi sugrumări ( a se citi Romeo şii Julieta, Anna Karenina, Othello, clasici cum ar veni, marea literatură) ?
Refuz să dau valoare mai mare tristeţii decât bucuriei, refuz să închid uşa speranţei pentru că vai, cât de minunat a versificat Shakespeare tragedia şi recomand din toată inima câteva romane uşurele care să ne facă să credem nu că există undeva cineva perfect ci că probabil în blocul de alături sau la biroul de peste culoar există un om ale cărui lipsuri se compensează de minune cu ale noastre ca doua piese de puzzle.
Voi citiţi romane uşurele?
PS Link-urile sunt afiliate dar cărţile cred că se găsesc şi pe la biblioteci.
Doar un leu 