Dacă în anii 1950 România s-ar fi îndreptat spre capitalism, pe mine probabil m-aţi fi cunoscut drept nepoata unei fabrici de iaurt, mă rog a unei familii cu afacerea asta.
Povestea e simplă, în timpul celui de al doilea război mondial, străbunica a rămas văduvă şi posesoare a 8 copii, cel mai mic de câteva luni. Oricum locuia într-o zonă care aproviziona cu lapte oraşul dar era nevoie de un pas în faţă, de ceva diferit şi srăbunica a cucerit piaţa iaurturilor, cu ajutorul unui contract cu Spitalul Militar.
Atâta iaurt se făcea în casa lor încât era imposibil să nu devii maestru şi cam în perioada aia şi-a făcut ucenicia în iaurturi bunică-mea. Ca atare reţeta familiei nu are cum să deue greş, never ever, cu excepţia cazului în care luându-ne la poveşti uităm să punem „covăsala” în lapte. Asta e, aici iaurtului i se spune lapte covăsit, deşi semantic nu e chiar aceeaşi brânză.
Când eram mică iaurtul se făcea încă în căni de pământ, acum folosim din cele de portelan, nu-i problemă, poţi folosi borcane, castroane, boluri, ce ai prin casă.
Tehnica este simplă. Fierbi laptele, în cazul meu cratiţa de lapte ia fix 2 litri, cu spaţiul pentru spuma de fiert luat în calcul. Ai grijă să nu îl dai în foc şi să nu se prindă pe fundul oalei, nici asta nu e mare problemă, o să ai iaurt lejer afumat, dar ce numai caşcavalul se poate afuma?
Îl laşi să se răcească, ai nevoie de el un pic călduţ cât să îl simţi plăcut la atingere (neam de neamul meu a luat temperatura laptelui cu degetul).
Pe masă ţi-ai întins deja cănile, şi ele încălzite, să împaci şi capra şi varza poţi turna laptele încins în căni şi apoi îl strângi la loc, aşa el se răceşte şi cănile se încălzesc.
Baţi temeinic vreo 4 linguri de iaurt cu lapte cât să subţiezi iaurtul şi apoi adaugi soluţia rezultată în restul laptelui, amesteci bine, cu un tel eventual, şi împarţi laptele în căni.
Pe astea le strângi frumos una lângă alta într-un loc cald, cu un prosop sub fund, le acoperi cu alt prosop şi le mai trânteşti deasupra o haină să le ţină cald. Eu folosesc un vechi cojoc în scopul ăsta. Şi uiţi de ele vreo oră.
Apoi începi să-l verifici, clătinând blând o cană, dacă s-a închegat, descoperi lapte şi răsfiri cănile, prea multă căldură scoate zer din iaurt.
Eu îl ţin la frigider, oricum se termină destul de repede.
Dacă laptele ţi se pare slăbuţ şi, sincer, rar mai găseşti lapte care să facă smântâna aia groasă şi gălbuie la fiert, în iaurtul din care începi cultura pune şi 2 linguri de smântână. Ideal ar fi să porneşti iaurtul cu un alt iaurt de casă, nouă ne-a ieşit şi cu Danone la fel de bine, esenţial e să îţi faci o dată iaurtul tău, după care îl foloseşti pe el.
La preţ, mama a luat azi lapte cu 3 lei la 2 litri, deci tot atâta iaurt la preţul ăsta. La gust, chiar ai un produs fără conservanţi, îndulcitori, e-uri şi gelatine. Plus că e ideal vara ca gustare simplă. Să zic mai mult?
dap, trebuie sa invat sa fac poze 😛
Uitasem de reteta de iaurt facut in casa 🙂 Am facut si eu o perioada, in urma cu ceva ani. Am renuntat pentru ca noi nu suntem mari consumatori de iaurt.
Nu stiam sa le separ, ca eu fac lapte acru 🙂 (las cate o cana la prins, pe masa). Se descurca singura.
E bun, si mai bun, il lasi sa se prinda, apoi bagi mixerul in el sa il daci spuma si il trantesti in figider, e de geniu pe canicula asta
Şi aceasta trebuie reactivată.
Asta merge ca vrajita vara, scos din frigider, eventual cu doua trei capsuni, visine, caise, felii de piersica in el 🙂
sarutmana de idei! am pus si caise, si afine. Ce aveam pe acolo.
sa iti fie de bine, eu ochesc neste afine pentru afinata zilele astea 😛