Am lipsit mult şi probabil o să mai lipsesc, pentru că trebuie să aplic propriile male sfaturi când vine vorba de bani şi să stabilesc priorităţi, aşa că depun efort mai mult pe segmentul de activitate care aduce mai mulţi bani, pentru moment.
Pentru că probabil comentariul acela cu „trăim să economisim” mă va mai bântui mult timp de aici încolo, m-am decis să îmi nuanţez un pic atitudinea cu privire la subiect.
M-am gândit în ultima vreme la problema economisirii şi o găsesc în continuare o treabă genială, trebuie să economiseşti, este nu important ci vital să pui la păstrare cel puţin 10% din cât câştigi.
Mi se pare în continuare bine să fii atent pe ce dai banii, să eviţi să îi arunci pe lucruri care nu îţi sunt necesare, să cumperi ce nu ţi se potriveşte sau mai mult decât îţi trebuie şi apoi să arunci surplusul.
Este important, nu neapărat numai din punct de vedere al bugetului cât ca principiu să nu plăteşti pentru diverse servicii mai mult decât ar face, mă refer la abonamentele de telefon, tv, internet. Aici recunosc poate e vorba şi despre nişte resentimente mocnite de pe vremea monopolurilor în care trebuia să te rogi ani de zile pentru o linie telefonică şi în lco să fie „Clientul nostru stăpânul nostru „ era invers, regulile erau tot ale furnizorului.
Dar la fel de importantă ca şi economisirea este şi varianta 2: câştigă mai mult, cu atât mai mult cu cât nu poţi economisi decât în nişte limite, pe când al veniturile suplimentare cerul e limita vorba americanilor.
Dacă vi se pare imposibil hai să stabilim căile prin care poţi face asta, mie îmi vin în minte 3 chiar acum
Şi pentru că nu vreau un articol plăcintă, cât o zi de post pe ăsta îl voi termina aici şi mă ocup de fiecare variantă în câte un post dedicat.