Am mai scris despre el şi voi mai scrie, săpunul care mi-a salvat faţa, după ani de cosmetice la preturi aiuritoare şi loţiuni inventate de farmacişti nepricepuţi.
Pe scurt după ce pe la 16 ani când acneea e în floare am nimerit pe mâna unor dermatologi de mare plasă (nope nu am scris greşit) care mi-au gândit un plan de tratament revoluţionar ce mi-a crescut rezistenţa la antibiotic fiindcă am înghiţit o farmacie şi mi-a deshidratat pielea pana la straturile pe care nici măcar nu le mai avea am decis că e cazul să pun piciorul în prag.
Evenimentul a avut loc la momentul în care au fost sugerate şi nişte anticoncepţionale că deh ce altceva putem face mai bine la 16- 17 ani decât să ne dereglăm sistemul hormonal pe prescripţiile unor idioţi.
Aşa că am decis să adopt soluţii mai blânde, cosmetice care promiteau să îţi trateze pielea ca pe o rană vie ceea ce şi era săraca pe de o parte ridată ca o prună pe de alta cu aer de ciorchine de pustule.
Soluţiile alea cosmetice blânde erau fiecare peste 60 de lei bucata aşa că nu o dată ieşeam din farmacie cu vreo 200 de lei mai uşoară că deh e o familie întreagă de demachiant, loţiuni şi creme care se cereau luate împreună.
Când s-a pus problema unei case s-a pus şi problema schimbării unor obiceiuri, cu atât mai mult cu cât în maxim 3 săptămâni faţa mea devenea iritată şi de cosmeticalele blânde care trebuiau folosite prin rotaţie.
Aşa am descoperit săpunurile de la Ortos, am încercat mai multe, cu castravete, cu argila, cu cafea, cu miere şi tarâţe, cu borax. Cel mai potrivit pentru mine s-a dovedit a fi cel cu sulf, care evident miroase a sulf, cu asta nu vă pot ajuta dar mie mi-a curăţit faţa şi nu aş renunţa la el pentru nimic în lume.
În plus o dată pe săptămână, timp de vreo 2 ore aplic o alifie anonimă cumpărată de la Plafar, alifie cu mărul lupului, asta miroase a untură, nici cu asta nu vă pot ajuta dar m-a scăpat de liniile alea fine care se vedeau deja pe toată faţa, cauzate de loţiunile mult mai rău mirositoare cu camfor şi alte nebunii ale dermatologului.
Săpunul e vreo 6 lei şi te ţine mai bine de 3 luni dacă îl foloseşti numai pentru faţă, eu îmi mai sacrific simţul olfactiv uneori pentru că mai am probleme şi cu decolteul, iar crema ultima dată am luat-o cu 5 lei şi o am de prin septembrie.
Una peste alta nu costă mult şi îşi fac treaba admirabil.
[…] dureroase că de estetic nu are rost sa mai vorbim am decis să aleg o cale nouă, am trecut la săpun despre care am vorbit şi uleiuri naturale că de creme eram […]
O sa caut și ei aceste produse! Mulțumesc de recomandare!