Despre independeţa financiară s-a scris mult şi se va mai scrie. Nu am inventat-o eu şi nici nu o voi transforma fundamental. Sopul meu nu este să fiu trecută în wikipedia ca mare reformator al ideii, aş fi perfect fericită dacă nu aş figura deloc în wikipedia dar m-aş bucura de independenţa asta.
Ce înseamnă ea pe scurt? Că ţi-ai descoperit, creat, inventat suficiente forme de venit pasiv încât să nu mai fii obligat să munceşti, să nu mai depinzi de veniturile din muncă.
Într-o lume perfectă pensia ar fi o stare de independenţă financiară, în lumea asta în care trăim pensia nu prea îţi acoperă în mod fericit nevoile, cu excepţia „pensiilor nesimţite” care nu fac scopul prezentului blog şi oricum vine prea târziu.
Să ne întoarcem la bazele lumii. Noi trăim din veniturilor noastre, care venituri sunt active: adică acelea pentru care trebuie să depui efort constant şi permanent pentru a le obţine cum ar fi salariul sau pasive: pentru care am depus eforturi la un moment după care ele se descurcă singure: depozite bancare, chirii, drepturi de autor, treburi de genul ăsta.
Scopul independenţei financiare este să strângi ceva bani, pe care să îi investeşti şi apoi să şezi frumos la umbră încasând veniturile pe care banii cu pricina le aduc.
Asta nu e uşor şi nu se va întâampla repede. Poate ar fi ceva mai rapid dacă mi-aş pune restul vieţii pe aşteptare dar cum nu-s aşa sigură că o să trăiesc 100 de ani prefer să le îmbin, o parte de trăit acum, o parte de pregătit pentru viitor şi credinţa nestrămutată că lucrurile vor ieşi perfect până al urmă.
Doar un leu 