Casuta noastra

O fost greu de determinat dar până la urmă m-am decis să optez pentru varianta cu proprietar de casă. Am stat şi m-am gândit dacă nu mi-ar fi mai bine să mai economisesc o vreme, pentru că era destul de clar că am pierdut startul pentru a-mi cumpăra casă cu banii jos, mă rog vorbim de prima casă, pe următoarea aşa o să o cumpăr.

Este drept că un credit te face să plăteşti casa de două ori şi e un cost de avut în vedere, este la fel de drept că se pare că nu mai există vreo nevoie deosebită de a fi proprietar al casei în care stai şi e foarte ok să locuieşti o viaţă cu chirie.

Dar, calculând lejer chiria pe care aş fi dat-o pentru un apartament şi rata pe  care o plătesc pentru creditul aceluiaşi apartament, a rezultat că plătesc fix 80 de lei mai mult la rată.

Ca efect de termen lung la chirie  aş fi plătit 30 de ani pentru a folosi casa cuiva iar la final casa ar fi fost în continuare a proprietarului, la credit voi plăti 30 de ani pentru a folosi o casă care îmi aparţine în teorie iar la final casa o să îmi aparţină mie, sau urmaşilor mei care om supravieţui până atunci.

În caz de întârziere a plăţilor efectele sunt fix aceleaşi nici proprietarul nu mă va păstra în casă din bunătatea sufletului său, nici banca nu se va transforma în vreo mătuşă binevoitoare, ca efect tot în stradă voi ajunge.

Despre variantele pe care le ai la dispoziţie pentru alegerea creditului puteţi citi aici şi după aceea mai vedem ce vrem să fim proprietar sau chiriaş.

fbda88b947f102bb5cd284797578d272

Anunțuri

2 răspunsuri

  1. eu zic ca ati luat o decizie buna.
    Acum sunteti la inceput, sunt mici/mari cheltuieli, amenajari, dar peste 1-2 ani, mai ales vara veti cheltui mai putin ( curent mai putin, incalzire nu, mancarea mai ieftina), si faceti cate o plata anticipata. Incearca macar o plata sa faci , ceri desfasurator si compari cu cel anterior- si o sa vezi diferenta. Puteti cere scaderea perioadei sau scaderea ratei. Eu am cerut scaderea perioadei, si am platit astfel creditul in 8 ani.
    In plus, gandeste-te ca la pensie nu o sa iti poti permite chirie – dar nici rata nu o sa mai ai.

    1. Cam asa m-am gandit si eu, plus am avut noroc, apartamentul e nou nout, finisat cum am ales eu, in limita pretului de achizitie si livrat la cheie, ma rog, cand mi-o trece creditul prin aprobari, dar nici cu o mana de lavabila nu tre sa dau 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Mânăstirea Orlat

Toate câte cereți, rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea.

imi iubesc orasul meu

Blog despre importanta fiecarui leu

arakelian

lumea mea, si-a altora.

Povesti dintr-o casuta mica

Blog despre importanta fiecarui leu

Dulce Casă

Blog despre importanta fiecarui leu

Luxul Simplitatii

despre frugalitate, consum responsabil si evitarea risipei

Despre oameni si carti

Blog despre importanta fiecarui leu

Socotim pentru tine

Blog despre importanta fiecarui leu

la casa noua

Blog despre importanta fiecarui leu

Mademoiselle au chapeau rouge

Blog despre importanta fiecarui leu

Oglinda lui Erised

Blog despre importanta fiecarui leu

%d blogeri au apreciat asta: